Imagine fundal articol Imagine decorație articol
13 Oct. 2025 Adaugă la favorit

Stomatologia biomimetică | Dr. Mehrzad Moheb

Scris de: OZONO

6 vizualizări

Atunci când un dinte este afectat de leziuni carioase, ca medici specialiști, utilizăm obturațiile dentare, așa cunoscutele plombe dentare, pentru a reda dinților funcționalitatea și estetica. Totuși, întrucât acestea sunt realizate printr-un proces rapid și utilizând un singur tip de material, este recomandat să fie schimbate o dată la câțiva ani, ceea ce poate fi dificil pentru unii pacienți, mai ales pentru cei care locuiesc în alte orașe sau în străinătate și care se confruntă cu lipsa timpului.

Ce preasupune stomatologia biomimetică?

Filosofia stomatologiei biomimetice (biomimetica însemnând imitarea de modele, sisteme și elemente ale naturii), ne spune că nu există nimic mai bun decât un dinte natural, iar noi, în cadrul clinicii OZONO, ne ghidăm întreaga activitate după acest principiu. În acest sens, atunci când un dinte este deja afectat de carie sau pe fondul unui traumatism, utilizând stomatologia biomimetică, putem copia proprietățile naturale ale dintelui natural, cu scopul de a-l reconstrui. 

Pentru aceasta, nu vom folosi un singur material cu scopul de a înlocui tot țesutul pierdut, ci vom folosi materiale ce imită proprietățile naturale ale țesuturilor dentare, materiale care să înlocuiască porțiunea de dinte pierdut în urma tratamentului și care se mulează perfect pe porțiunea de dinte sănătos, redându-i astfel estetica naturală și funcționalitatea. 

Beneficiile stomatologiei biomimetice

Grație stomatologiei biomimetice, putem reda dinților afectați de leziunile carioase nu numai sănătatea, funcționalitatea și un aspect natural, ci și o durată de viață mult mai lungă, comparativ cu restaurările simple și rapide. Astfel, pacienții nu vor mai fi nevoiți să se prezinte la stomatolog o dată la câtiva ani, pentru a-și schimba obturațiile vechi. 

În cadrul clinicii OZONO, propunem în permanență pacienților noștri soluții personalizate de tratament prin intermediul cărora să le redăm o dantură cu aspect natural, nu doar una sănătoasă, funcțională și estetică. 

Dr. Mehrzad Moheb, medic stomatolog specializat pe estetică dentară


Despre clinica OZONO

La OZONO, știm că un zâmbet sănătos poate schimba o viață. De aceea, fiecare pacient care ne trece pragul este întâmpinat cu grijă, răbdare și atenție autentică.
Suntem o clinică premium de stomatologie și implantologie din Iași, unde cazurile complexe își găsesc soluții printr-o abordare multidisciplinară și tehnologii de ultimă generație.
De la prima consultație până la cele mai delicate intervenții chirurgicale, oferim siguranță, confort și sprijin emoțional. Cu bloc operator propriu și opțiuni de sedare conștientă, transformăm teama de dentist în liniște și încredere.
La OZONO, nu tratăm doar dinții, ci redăm bucuria sinceră de a zâmbi.

Adresă

Șoseaua Păcurari 131-131A Iaşi, Iași (zona Rond Păcurari)
Pornește navigația
Parcare proprie Parcare proprie (în fața clinicii)

Lu - Vi: 08:30 - 20:00
Sâ: 09:00 - 14:00

Program de lucru

Luni
08.30 - 20.00
Marți
08.30 - 20.00
Miercuri
08.30 - 20.00
Joi
08.30 - 20.00
Vineri
08.30 - 20.00
Sâmbătă
09.00 - 14.00
Duminică
Închis

Apreciază ( 0 )

Preferințe cookie

Făcând clic pe „Acceptați toate cookie-urile”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, pentru a analiza utilizarea site-ului și pentru a ajuta eforturile noastre de marketing.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Aceste informații ar putea fi despre dvs., preferințele dvs. sau la dispozitivul dvs. și sunt utilizate în principal pentru ca site-ul să funcționeze așa cum este de așteptat. De obicei, informațiile nu vă identifică direct, dar vă pot oferi o experiență web mai personalizată. Deoarece vă respectăm dreptul la confidențialitate, puteți alege să nu permiteți anumite tipuri de cookie-uri. Faceți clic pe titlurile diverselor categorii pentru informații suplimentare și pentru a schimba setările noastre implicite. Cu toate acestea, blocarea anumitor tipuri de fișiere cookie vă poate influența experiența pe site și serviciile pe care vi le putem oferi.

Mai multe informaţii
+ Cookie-urile strict necesare
Aceste fişiere cookie sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt de obicei configurate pentru a răspunde acțiunilor făcute de dvs. pentru a primi servicii, precum setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea pe site sau completarea formularelor. Puteți configura browserul dvs. pentru a bloca sau alerta prezența acestor cookie-uri, dar unele părți ale site-ului nu vor mai funcționa. Aceste fişiere cookie nu stochează informații de identificare personală. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de performanță
Aceste fişiere cookie ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru. Ne ajută să știm ce pagini sunt mai mult sau mai puțin populare și să vedem câte persoane vizitează acest site. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteţi aceste cookie-uri, nu vom ști cand ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea să-i monitorizăm performanța. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri funcționale
Aceste cookie-uri permit site-ului web să ofere o mai bună funcționalitate și personalizare. Ele pot fi stabilite de noi sau de furnizori terți ale căror servicii le-am adăugat în paginile noastre. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, este posibil ca unele sau toate aceste servicii să nu funcționeze corect. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de direcționare
Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Aceste companii le pot folosi pentru a crea un profil al intereselor și pentru vă a afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată. Mai multe informaţii
+ Externe Medien
Aceste cookie-uri permit integrarea conținutului extern, precum videoclipuri sau hărți. Mai multe informaţii