Articole

Toate ArticoleleProfilaxie

Publicitate
imagine reclama
close
Categorie:Profilaxie
Rutina zilnică de îngrijire orală-ghid complet pentru dinți sănătoși
Rutina corectă de igienă orală – ghid complet pentru dinți sănătoși Îngrijirea corectă a dinților nu înseamnă doar un periaj rapid de două ori pe zi, ci o rutină completă care, aplicată constant, poate preveni majoritatea problemelor dentare: carii, inflamații gingivale și pierderea dinților.   În practica stomatologică, observăm frecvent că pacienții cred că se spală corect pe dinți, dar de fapt tehnica și consecvența fac diferența reală.   Periajul dentar  Periajul trebuie realizat de două ori pe zi, dimineața și seara sau după fiecare masă, timp de minimum două minute. Recomandăm mișcări blânde, circulare, care să curețe eficient suprafața dinților fără a afecta gingiile. Un periaj prea agresiv poate duce în timp la retragerea gingiilor și sensibilitate dentară. De asemenea, este esențial să nu omiți zonele din spatele dinților sau linia gingivală, unde se acumulează cel mai des placa bacteriană. Ața dentară  Ața dentară ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene din zonele unde periuța nu ajunge. Aceste zone sunt frecvent locul de apariție al cariilor ascunse. Utilizarea aței dentare este obligatorie cel puțin o dată pe zi, ideal seara. Apa de gură  Apa de gură poate fi utilă pentru reducerea bacteriilor și pentru o senzație de prospețime, însă nu înlocuiește periajul sau ața dentară. Se recomandă utilizarea ei după periaj, în funcție de nevoile fiecărui pacient și de recomandarea medicului stomatolog. Curățarea limbii  Suprafața limbii poate reține bacterii care contribuie la respirația urât mirositoare. Curățarea limbii o dată pe zi ajută semnificativ la menținerea unei igiene orale complete. Detartrajul profesional  Chiar și cu o igienă riguroasă acasă, tartrul se formează în timp și nu poate fi eliminat prin periaj. De aceea, detartrajul profesional este recomandat la fiecare 6 luni sau conform indicațiilor medicului. Detartrajul previne inflamația gingivală și apariția bolilor parodontale.  Aplicarea consecventă a acestor pași simpli poate preveni majoritatea problemelor dentare și poate menține un zâmbet sănătos pe termen lung.  
Scris de: CATRINEȚ DENTAL CLINIC
Publicat: 25.04.2026
172
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Igienizarea dentară profesională EMS GBT
Igienizarea dentară profesională EMS GBT - alternativa modernă și confortabilă la detartrajul clasic Igienizarea profesională este una dintre cele mai importante proceduri pentru prevenirea cariilor, gingivitei și parodontozei. Astăzi există o variantă mai modernă și mai confortabilă decât detartrajul clasic: Guided Biofilm Therapy (GBT) realizată cu tehnologia EMS . Aceasta nu este doar o curățare dentară obișnuită, ci o metodă ghidată medical pentru eliminarea eficientă și delicată a biofilmului bacterian. Ce înseamnă igienizarea EMS GBT? Igienizarea EMS GBT . presupune îndepărtarea controlată a plăcii bacteriene  ( biofilmului ) folosind: ✔ jet fin de apă + aer + pulbere specială foarte delicată ✔ detartraj selectiv doar unde este necesar ✔ instrumente moderne minim invazive Rezultatul: dinți curați în profunzime, fără disconfortul clasic al detartrajului tradițional. Avantajele față de igienizarea standard Pacienții observă diferența chiar de la prima ședință: ✔ mult mai confortabilă (fără vibrații puternice) ✔ mai puțin sensibilă pentru dinți și gingii ✔ curăță eficient inclusiv spațiile greu accesibile ✔ ideală pentru implanturi, coroane, fațete și aparate ortodontice ✔ reduce riscul inflamației gingivale ✔ senzație plăcută de prospețime la final Este una dintre cele mai blânde metode profesionale de igienizare disponibile în prezent. De ce este importantă îndepărtarea biofilmului? Biofilmul bacterian este cauza principală a: – cariilor – gingivitei – respirației neplăcute – parodontozei Prin tehnologia EMS GBT, acesta este eliminat eficient și controlat, inclusiv din zonele greu accesibile. Pentru cine este recomandată? Igienizarea EMS GBT este potrivită pentru: ✔ pacienți cu sensibilitate dentară ✔ persoane cu implanturi sau lucrări protetice ✔ purtători de aparat dentar ✔ pacienți cu gingii inflamate ✔ oricine își dorește o igienizare mai confortabilă și mai eficientă Cum se simte procedura? Majoritatea pacienților descriu igienizarea EMS GBT ca fiind: - blândă - rapidă - fără durere - mai confortabilă decât detartrajul clasic Este alegerea ideală pentru pacienții care amână igienizarea dentară din cauza disconfortului.
Scris de: dr. BOGDAN DENTAL CLINIC
Publicat: 01.04.2026
286
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Când amânați vizita la dentist: perspectiva unui medic despre simptome ignorate și consecințele lor
În cabinet, una dintre frazele pe care le aud frecvent de la pacienți este:  „Știu că trebuia să vin mai devreme…” . De cele mai multe ori, această propoziție este spusă cu un amestec de regret și teamă. Ca medic, înțeleg foarte bine de ce se întâmplă acest lucru. Pentru mulți oameni, vizita la dentist poate fi asociată cu anxietate, experiențe neplăcute din trecut sau pur și simplu cu speranța că disconfortul va trece de la sine. Din păcate, problemele dentare rareori se rezolvă singure. Uneori, totul începe cu un simptom discret: o sensibilitate la rece, o ușoară jenă atunci când mestecați sau o pată mică observată pe un dinte. În acel moment, este ușor să amânați controlul, mai ales dacă durerea nu este constantă. Mulți pacienți se adaptează fără să își dea seama: evitați să mestecați pe o anumită parte, consumați alimente la temperaturi moderate sau luați ocazional un calmant. În această perioadă însă, la nivel microscopic, procesul continuă. O carie care la început este superficială poate avansa către straturile profunde ale dintelui, ajungând în timp la nerv. Atunci când durerea devine intensă, vizita la dentist ajunge să fie una de urgență. Frecvent aud pacienți spunând:  „Durerea a apărut brusc aseară.”  În realitate, procesul care a dus la acea durere a început cu mult timp înainte. Din perspectiva unui medic, nu este vorba despre a judeca faptul că ați amânat consultația. De cele mai multe ori, acest lucru este perfect de înțeles. Ceea ce este important de știut este că majoritatea problemelor dentare sunt mult mai ușor de tratat atunci când sunt descoperite devreme. O carie tratată la timp poate însemna o intervenție simplă și rapidă. Dacă este ignorată, aceeași problemă poate evolua către inflamația nervului, infecții sau chiar formarea unui abces. În astfel de situații, tratamentul devine mai complex și necesită mai mult timp. Există și un alt aspect pe care îl observăm frecvent în practică: organismul dumneavoastră se poate adapta temporar la disconfort. Uneori, durerea scade sau dispare pentru o perioadă, iar acest lucru poate crea impresia că problema s-a rezolvat. În realitate, uneori acest lucru înseamnă că nervul dintelui a fost afectat, iar infecția continuă în profunzime fără simptome evidente. Din acest motiv, controalele periodice au un rol esențial. Ele ne permit să identificăm problemele într-un stadiu incipient, când tratamentul este mai simplu, mai rapid și mai puțin invaziv. Este important să știți că rolul medicului nu este să vă reproșeze faptul că ați amânat o vizită. Rolul nostru este să vă ajutăm să găsim cea mai bună soluție pentru sănătatea dumneavoastră orală, începând din momentul în care decideți să veniți la consultație. Uneori, cel mai important pas pentru sănătatea dinților dumneavoastră nu este tratamentul în sine, ci decizia de a programa controlul — chiar dacă există teamă sau nesiguranță. Pentru că, în stomatologie, timpul nu face problemele să dispară. De cele mai multe ori, doar le face mai complexe.
Scris de: The Body Gallery Clinic
Publicat: 16.03.2026
247
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Gingiile inflamate
Există multe motive care duc la inflamarea gingiilor, dar și simptome care ne ajută să ne dăm seama de instalarea acestei afecțiuni. De aceea, este important să înțelegem corect problemele cu care ne confruntăm și să știm cum să le tratăm, având parte de vizite regulate la doctorul stomatolog. Gingiile sensibile au ca și caracteristici culoarea roșie și inflamarea care apare mai ales în urma periajului dentar, aceasta putând fi adesea însoțită și de sângerări. Când dinții sunt roz și ferm susținuți, ei sunt în stare bună și sănătoși, fără a provoca sângerări și gingii inflamate. Implementarea masurilor ce trebuie luate pentru a nu produce disconfort gingival este foarte importantă, de aceea cel mai bun mod de a vă menține dinții sănătoși este să aveți o rutină adecvată nevoilor dumneavoastră.   Cauzele gingiilor inflamate   Principalul factor care cauzează adesea inflamarea gingiilor este igiena orală necorespunzătoare. Prin periajul regulat placa bacteriană este îndepărtată, iar dinții pot „respira” ușurați, în caz contrar se creează un mediu favorabil pentru apariția tartrului. Tartrul duce la iritarea gingiilor, respirația urât mirositoare și, cel mai important, apariția cariilor.  Alte cauze care duc la apariția gingivitei (gingii inflamate) sunt aftele bucale (formațiuni mici dureroase, de culoare albă, înconjurate de o pată roșiatică), ulcerațiile bucale (leziuni roșii, albe sau gri dar dureroase ce provoacă un disconfort) și deficitul de vitamina C (în cazuri rare). Ignorarea durerilor sau sensibilității bruscă a gingiei nu este indicată deoarece duce la complicații.   Apariţia aftelor este  rezultatul unor factori  precum: Stresul Ereditatea Traumele Fumatul Alergiile carenţele de fier sau de vitamine.  Aftele se formează în diverse locuri ale gurii, sub limbă, pe interiorul obrajilor, al buzelor, dar și la baza gingiilor. Cele mai cunoscute tipuri de astfel de afecţiuni,  sunt aftele bucale minore, majore și herpetiforme, iar în funcție de tip, există o variaţie a perioadei de vindecare, care durează de la câteva zile sau câteva luni.   Simptomele gingivitei   Adese simptomele pe care  pacienții cu gingivită le resimt sunt:  senzația de mâncărime; sângerările gingivale; usturime gingivală; durere la periaj a gingiilor; schimbarea culorii (roșiatice) a gingiilor, iar sensibilitatea acesteia s-a accentuat; dinții încep să se miște fără motiv; gingia care s-a îndepărtat ușor de dinți; puroi localizat în sanțul dintre dinte și gingie.  La copii cele mai comune simptome pe care le observă părinții sunt respirația urât mirositoare, urmată de sângerarea gingiilor, atunci când aceștia mănâncă un aliment mai tare (morcov, pară, măr) sau în timpul periajului dentar atunci când gingiile se umflă, înroșesc și chiar sângerează.   Factori de risc   De cele mai multe ori, atunci când apare inflamația gingivală și aceasta nu produce un disconfort prea mare, oamenii tind să treacă cu vederea peste simptomele pe care le resimt. Statisticile spun că 8 din 10 români suferă de această boală, dar numai 8% din ei urmează un tratament recomandat de doctorul stomatolog.   Factorii de risc care declanșează apariția și dezvoltarea gingivitei sunt:   bolile cum ar fi: diabetul sau hipertensiunea; fumatul; imunitatea afectată de viruși ca HIV/SIDA; schimbări hormonale: adolescența, menopauza, sarcina; bolile căilor respiratorii (fungice, bacteriene și virale); sindromul de gură uscată; cariile existente netratate (sursă de infecție)    Când este recomandat să vizitezi medicul stomatolog?   Dacă prezinți una sau mai multe afecțiuni enumerate mai jos, sfatul nostru este să ai parte de un control stomatologic cât mai repede: gingiile sunt dureroase sau încep să te doară; nu poți folosi periuța de dinți din cauza durerii sau disconfortului creat de aceasta; unul sau mai mulți dinți încep să se miște fără a avea un motiv (în ultimele 3 săptămâni); apariția sângerării sau sângerarea dinților nu se mai oprește; febră.  În cazul în care apar sângerarile gingivale la copii, din senin, fără a avea și alte afecțiuni, acesta este un semnal de alarmă. Deoarece copiii tind să se panicheze mai rapid și mult mai ușor decât adulții, așa că indicat ar fi să faci de urgență o programare la medicul pedodont pentru a-i liniști pe ei dar și pe tine, ca părinte.   Tratament   Primul pas, și cel mai important, pe care toată lumea ar trebui să îl facă în vederea tratării acestei afecțiuni ar fi vizita la medicul stomatolog care poate stabili tratamentul și etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a se putea vindeca. În cazurile deosebite este necesară și o radiografie pentru ca medicul să poată urmării evoluția afecțiunii.    Tehnologia medicală a evoluat așa de mult încât tratamentul gingivitei începe cu:  o  curățare profesională  care îndepărtează placa dentară (un detartraj și un periaj profesional); terapie antiinflamatoare și medicamentoasă; igiena orală realizată corect (periaj de 2 ori pe zi, apa de gură); schimbarea dietei ( legume și fructe proaspete bogate în vitamina D și C, renunțarea la fumat în cazul fumătorului)   Îngrijirea orală, cel mai mare inamic al gingivitei   Periajul dinților timp de 2 minute de 2 ori pe zi (dimineața și seara) este obiceiul cel mai frecvent sugerat de medici stomatologi pentru a putea îndepărta toată placa bacteriană din cavitatea bucală. Folosirea unei periuțe de dinți electrică este mai eficientă, deoarece elimină placa mai bine decât o periuță de dinți obișnuită. Se recomandă și o periuță de duritate medie, deoarece periile moi nu pot îndepărta tartrul. Pasta de dinți ar trebui să fie specială în ceea ce privește prevenirea acestei afecțiuni, cum ar fi parodontax Fluoride. Când vine vorba de remedii de casă, ața dentară și apa de gură ar trebui adăugate pe lista de cumpărături. Controlul stomatologic regulat este necesar, cel puțin o dată la 6 luni, pentru a preveni boala parodontală.   Metode de prevenire a inflamării gingiilor   Împreună cu medicul tău stomatolog poți preveni apariția acestei afecțiuni, acesta fiind cel mai în măsură să îți ofere o serie de pași adecvați danturii tale, care cu timpul vor deveni rutină și care te vor ajuta să te ferești de această boală.  Cele mai importante modalităţi de prevenire a gingiilor inflamate sunt: folosirea unei periuțe de dinți electrică, utilizarea zilnică a aței dentare dar şi, perierea corectă a dinților și a gingiilor.
Scris de: Neoclinique Smile Design Clinic Unirii
Publicat: 06.02.2026
429
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Cum se realizeaza un periaj dentar corect? Tehnici recomandate
Vrem sa ne asiguram ca pacientii nostri inteleg ce inseamna un periaj dentar corect, dar si importanta curatarii dintilor, gingiilor si a limbii in mod corespunzator.  Curatarea gingiilor si a limbii este esentiala pentru prevenirea cariilor dentare si a bolilor gingivale. Placa, tartrul si bacteriile orale nu se aduna doar pe suprafetele dintilor.  Importanta unui periaj dentar corect Periajul dintilor este esential, deoarece ajuta la eliminarea bacteriilor orale. Dar bacteriile care traiesc pe limba si pe gingii trebuie, de asemenea, curatate, pentru a va proteja sanatatea bucala. Perierea si curatarea corecta a limbii si a gingiilor sunt importante, deoarece simplul spalat pe dinti nu este suficient pentru a preveni aparitia cariilor si a bolilor gingivale. Tehnici de periaj dentar cu periuta manuala Trebuie sa va spalati pe dinti de 2 ori pe zi:  dimineata dupa micul dejun si seara dupa cina, inainte de culcare. Iata care este tehnica corecta de periaj dentar cu o  periuta dentara clasica:  Se aplica pasta de dinti pe periuta.  Suprafetele dintilor care vin in contact atunci cand muscam se curata prin miscari circulare in plan orizontal;  Suprafetele dintilor exterioare sau interioare se curata astfel:  periuta de dinti se aseaza paralel cu gingia, la un unghi de 45 de grade cu orientarea perilor spre gingie;  perii trebuie sa fie in contact cu zona dinte-gingie (nu evitati contactul cu gingia, deoarece acest contact este benefic);  se executa apoi o miscare de rotatie a periutei dinspre gingie inspre varful dintelui;  pentru suprafata interna a dintilor frontali, periuta se poate pozitiona si perpendicular pe gingie, executandu-se miscari de tragere dinspre gingie inspre varful dintelui;  se periaza cu atentie fiecare grup de dinti: 2 grupuri laterale (molarii pana la canin) si un grup frontal (caninii si incisivii): pentru fiecare suprafata a fiecarui grup se executa 8-10 miscari.  La final, se periaza limba, prin 3-4 miscari;  Se clateste gura cu apa si se elimina apa cu gura larg deschisa, pentru a indeparta placa bacteriana;  Auxiliar, va recomandam folosirea atei dentare sau a dusului bucal. Tehnici de periaj dentar cu periuta electrica Tineti peria la un unghi de 45 de grade fata de linia gingivala, unde se intalnesc gingiile si dintii. Miscati usor peria de-a lungul liniei gingivale, permitandu-i sa curete bine zona. Nu este nevoie sa faceti miscari energice du-te-vino, asa cum ati face cu o periuta de dinti manuala. Folositi o cantitate de pasta de dinti de dimensiunea unui bob de mazare. Atentie, nu porniti peria pana cand nu este in gura - altfel, ati putea imprastia pasta de dinti peste tot in baie. Folositi cronometrul. Cele mai multe periute de dinti electrice au temporizatoare incorporate de doua minute. Unele emite un sunet pe parcursul celor doua minute, astfel incat sa puteti petrece o cantitate egala de timp curatind fiecare zona a cavitatii bucale. Periajul dentar la copii Periajul dentar la bebelusi poate fi o provocare, deoarece nu este usor sa ii convingi sa deschida gurita, asadar, pana la un an poate fi folosita o perie speciala, un degetar care nu le este incomod, iar pasta de dinti nu trebuie utilizata pana cand nu o poate scuipa copilul. Asezati-va in spatele copilului, intr-un loc luminat, ideal in fata unei oglinzi. Aceasta ii permite copilului sa vada ce faceti. Este mai usor sa tineti bebelusii si copii mici in poala. Folositi mana libera pentru a sustine barbia copilului. Rugati-l sa deschida gurita mare. Verificati daca exista semne de deteriorare, cum ar fi o pata alba sau pete maronii pe dinti. Verificati daca exista placa dentara pe dinti, in jurul liniei gingivale. Folosind mici miscari circulare, periati toate suprafetele fiecarui dinte si gingiile. Periati inapoi si inainte, pe toate suprafetele de mestecat. Atunci cand periajul este terminat, copilul ar trebui sa scuipe restul de pasta de dinti si sa incerce sa clateasca gura. Clatiti peria si puneti-o undeva la aer, pentru a se usca. Tehnici de periaj dentar pentru persoanele cu aparat dentar Pastrati  aparatele dentare  si dintii curati, prin periaj dupa fiecare masa, iar daca nu puteti face acest lucru, atunci asigurati igiena de cel putin trei ori pe zi, timp de 2 minute de fiecare data.  Utilizati un temporizator de 2 minute, pentru a va ajuta sa tineti evidenta. Cronometrul nostru preferat este muzica! Alegeti o piesa preferata de cel putin 2 minute si distrati-va in timp ce va periati. Utilizati o perie moale si periati din mai multe unghiuri, pentru a va asigura ca acoperiti intreaga suprafata a dintilor. Utilizati orice tip de pasta de dinti si periati-va astfel incat sa scoateti orice mancare sau resturi de sub fire. Utilizati si o periuta de dinti de calatorie, perfecta pentru aducerea la serviciu sau la scoala. Puteti folosi periuta de dinti de calatorie fara pasta de dinti ( apa este suficienta pentru a va curata dintii dupa mese) si puteti face o periere temeinica, seara inainte de culcare. Recomandam utilizarea dusului bucal, care elimina resturile alimentare si placa bacteriana, prin jetul de apa ce curata suprafetele dentare, cu mare presiune. Folosirea corecta a atei dentare Iata cum trebuie curatate suprafetele interdentare ale dintilor, folosind ata dentara:  ata dentara se infasoara pe un deget de la mana stanga si unul de la mana dreapta;  se intinde pentru a o pune in tensiune si se introduce cu grija, impingandu-se inspre gingii pana se simte ca ata se misca liber;  se pliaza in jurul fiecarui dinte si se executa miscari de razuire a suprafetelor interdentare, pentru a elimina placa bacteriana. Odata la 6 luni, este recomandat consultul stomatologic profilactic, ocazie cu care sunt detectate orice afectiuni incipiente si usor tratate, dar sunt efectuate si un  periaj profesional si detartrajul dentar,  daca este cazul, pentru indepartarea tartrului acumulat, care nu poate fi indepartat prin periajul dentar zilnic.   Pastrand dintii curati si sanatosi, jucati cel mai important rol dintre toate in mentinerea frumusetii zambetului dumneavoastra! 
Scris de: Neoclinique Smile Design Clinic Unirii
Publicat: 04.02.2026
475
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Beneficiile și îngrijirea adecvată a dinților după detartrajul dentar
O igienă orală adecvată este esențială pentru menținerea sănătății dentare. În cadrul rutinei zilnice de îngrijire a dinților, periajul și utilizarea aței dentare sunt obiceiuri esențiale. Cu toate acestea, în timp, tartrul și placa bacteriană se pot acumula pe suprafața dinților și pe marginea gingiilor, necesitând intervenția profesionistului stomatolog.  Detartrajul dentar este un tratament non-invaziv, eficient și necesar pentru menținerea sănătății orale. Prin acest articol de blog ne propunem să explorăm importanța detartrajului dentar, beneficiile sale în prevenirea cheltuielilor mai mari cu dantura și modalitățile corecte de îngrijire a dinților după detartraj. De ce este important  detartrajul dentar ? Detartrajul dentar este o procedură realizată de către un stomatolog sau igienist dentar pentru îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene de pe suprafața dinților și gingiilor. Iată câteva motive importante pentru care detartrajul dentar este esențial: Prevenirea bolilor gingivale : Tartrul și placa bacteriană sunt factori principali în dezvoltarea gingivitei și a parodontitei, două afecțiuni comune ale gingiilor. Detartrajul ajută la îndepărtarea acestor depuneri și previne evoluția lor în boli mai grave, protejând gingiile și țesuturile de suport ale dinților. Reducerea riscului de carii dentare : Placa bacteriană poate conține bacterii care produc acizi ce atacă smalțul dinților, ducând la formarea cariilor dentare. Prin îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene, detartrajul reduce riscul de apariție a cariilor și protejează integritatea smalțului dentar. Prevenirea halitozei (respirației urât mirositoare) : Placa bacteriană și tartrul pot fi surse majore de mirosuri neplăcute din cavitatea bucală. Detartrajul ajută la eliminarea acestor depuneri și la îmbunătățirea respirației. Îmbunătățirea aspectului estetic : Tartrul se poate acumula și pe suprafața dinților, dându-le un aspect inestetic și galben. Prin detartraj, se îndepărtează aceste depuneri și se redă strălucirea naturală a dinților. De ce detartrajul efectuat în mod regulat previne cheltuieli mai mari cu dantura? Mulți oameni tind să evite vizitele regulate la dentist din cauza temerilor sau a convingerii că nu au nevoie de tratament. Cu toate acestea, evitarea detartrajului dentar poate duce la probleme dentare mai grave și, în cele din urmă, la cheltuieli mai mari. Iată de ce detartrajul regulat este esențial pentru prevenirea cheltuielilor majore cu dantura: Evitarea tratamentelor costisitoare : Dacă tartrul și placa bacteriană nu sunt îndepărtate în mod regulat, acestea pot duce la probleme dentare severe, cum ar fi cariile profunde, afecțiunile gingiilor și chiar pierderea dinților. Astfel de probleme necesită tratamente costisitoare, cum ar fi plombele dentare, tratamente de canal sau chiar implanturi dentare. Prevenirea complicațiilor parodontale : Parodontita, o formă avansată de boală a gingiilor, poate duce la afectarea țesuturilor de suport ale dinților și la pierderea acestora. Tratamentul acestei afecțiuni implică intervenții complexe și costisitoare, precum chiurgia parodontală sau tratamentul cu laser. Detartrajul regulat ajută la prevenirea parodontitei și la menținerea sănătății gingiilor și a dinților. Îmbunătățirea sănătății generale : Problemele dentare netratate pot afecta sănătatea generală a unei persoane, inclusiv sistemul cardiovascular și sistemul digestiv. Prin prevenirea problemelor dentare majore, detartrajul regulat contribuie la menținerea sănătății generale și la evitarea cheltuielilor medicale suplimentare. Cum să-ți îngrijești corect dinții după detartrajul dentar? După efectuarea detartrajului dentar, este important să acorzi o atenție deosebită igienei orale zilnice pentru a menține rezultatele obținute și a preveni acumularea ulterioară a tartrului și a plăcii bacteriene. Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea corectă a dinților după detartraj: Periajul dentar regulat : Periază-ți dinții de cel puțin două ori pe zi, folosind o pastă de dinți cu fluor și o periuță de dinți cu peri moi. Asigură-te că perii ajung la suprafața dinților și la linia gingiilor pentru a îndepărta eficient placa bacteriană. Utilizează ață dentară : Curăță între dinți cu ajutorul aței dentare în fiecare zi. Aceasta îndepărtează placa bacteriană și particulele alimentare care pot rămâne între dinți și pe marginea gingiilor. Clătirea bucală : După periajul și folosirea aței dentare, clătește-ți cavitatea bucală cu o soluție de gură antibacteriană. Acest lucru ajută la eliminarea bacteriilor rămase și la menținerea unei respirații proaspete. Vizite regulate la dentist : Programul de vizite periodice la dentist trebuie respectat și după detartraj. Stomatologul sau igienistul dentar va evalua starea ta orală, va îndepărta eventualele depuneri noi și va oferi sfaturi personalizate pentru îngrijirea dentară adecvată. Alimentație sănătoasă : O alimentație echilibrată și sănătoasă contribuie la menținerea sănătății orale. Evită consumul excesiv de zaharuri și alimente acide, care pot afecta smalțul dinților și pot favoriza dezvoltarea cariilor. Concluzie: Detartrajul dentar este un pas esențial în menținerea sănătății orale și prevenirea cheltuielilor mari cu dantura. Prin îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene, se previn afecțiuni gingivale, cariile și alte probleme dentare majore. Pentru a menține rezultatele obținute după detartraj, este important să acorzi o atenție deosebită igienei orale zilnice, inclusiv periajul dentar regulat, utilizarea aței dentare și vizitele regulate la dentist. Prin adoptarea acestor obiceiuri, te vei putea bucura de o dantură sănătoasă și de un zâmbet strălucitor pe termen lung.
Scris de: Neoclinique Smile Design Clinic Nord
Publicat: 04.02.2026
1059
0
thumb_up0
share
Publicitate
imagine reclama
close
Publicitate
imagine reclama
close
Categorie:Profilaxie
Curățarea Limbii: Beneficii, Metode și Importanța pentru Sănătatea Orală
De ce este importantă curățarea limbii? Curățarea limbii este un pas esențial în rutina de igienă orală, dar adesea neglijat. Lingua villosa nigra,  halitoza (respirația urât mirositoare) și acumularea de bacterii sunt doar câteva dintre problemele care  pot fi prevenite printr-o curățare eficientă a limbii. Dacă te-ai uitat recent în oglindă și ai observat că limba ta nu are o culoare uniform roz, ci prezintă pete  albe, galbene sau chiar negre, acest lucru ar putea indica un dezechilibru al sănătății orale. Ce poate spune aspectul limbii despre sănătatea ta? Culoarea, textura și umiditatea limbii pot oferi indicii importante despre starea generală de sănătate: 🔘 Limbă roz deschis – normală și sănătoasă. 🔘 Limbă roșie intens – posibil semn de infecție, febră sau deficiență de vitamina B12. 🔘 Limbă palidă – poate indica anemie sau lipsă de fier. 🔘 Limbă albicioasă – indică adesea o infecție fungică (candidoza orală) sau igienă orală precare. 🔘 Limbă fisurată – uneori, un semn al deshidratării sau al deficiențelor vitaminice. 🔘 Limbă cu pete negre – poate semnala "lingua villosa nigra", o condiție benignă, cauzată de fumat  sau igienă orală inadecvată. Beneficiile curățării limbii Curățarea limbii nu este doar o metodă de menținere a igienei orale, ci contribuie la sănătatea generală  a organismului: 🔘 Reduce respirația urât mirositoare (halitoza); 🔘 Elimină placa bacteriană și toxinele acumulate; 🔘 Contribuie la un sistem imunitar mai puternic; 🔘 Imbunătățește percepția gustului; 🔘 Previne infecțiile orale. Cum să-ți cureți corect limba? Curățarea limbii ar trebui să fie inclusă în rutina zilnică, alături de periajul dinților și folosirea aței  dentare. Există mai multe metode eficiente: 🔘 Folosirea unei raclete pentru limbă – Racletele metalice (din inox sau cupru) sunt recomandate  pentru proprietățile lor antimicrobiene, dar există și variante din plastic. 🔘 Periuța de dinți cu suprafață pentru limbă – Unele periuțe au o zonă specială pentru curățarea  limbii. 🔘 Gargară cu apă de gură antibacteriană – Poate ajuta la reducerea bacteriilor de pe suprafața  limbii. Cât de des ar trebui să cureți limba? Ideal ar fi să cureți limba de două ori pe zi, dimineața și seara, pentru a preveni acumularea de bacterii și  toxine. Curățarea limbii este un pas esențial în menținerea unei igiene orale optime și a unei sănătăți generale  mai bune. O limbă curată contribuie la un zâmbet mai sănătos, un sistem imunitar mai puternic și o  respirație proaspătă. Include acest obicei simplu în rutina ta zilnică și vei observa rapid beneficiile! Dacă până acum curățarea sau raclarea limbii nu intrau în obiceiurile tale zilnice de îngrijire personală, îți  recomandăm să începi să o faci, deoarece vei observa că pe măsură ce îți vei racla limba zilnic, mâncarea  va avea un gust mai bun, doarece papilele gustative vor funcționa mult mai bine în lipsa plăcii  bacteriene. Dacă limba nu este curățată, bacteriile și toxinele se pot acumula pe aceasta. Se consideră că aceste  bacterii pot contribui si la slăbirea imunității întregului organism. Imunitatea este capacitatea corpului nostru de a putea lupta împotriva infecțiilor sau a bolilor și dacă  aceasta este slăbită din cauza bacteriilor și toxinelor care se află în corpul nostru, nu este un lucru  grozav. Eliminarea acestor bacterii și toxine care se acumulează pe limbă ne va ajuta, de asemenea, la reducerea sau eliminarea respirației urât mirositoare. Ai grijă de sănătatea ta orală! Ai încercat până acum să-ți cureți limba? Articol scris de dna doctor Anca Samson
Scris de: Neoclinique Smile Design Clinic Nord
Publicat: 30.01.2026
381
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Mituri false despre prevenția dentară: ce trebuie să știi pentru un zâmbet sănătos
Prevenția dentară este baza unui zâmbet sănătos și a unei vieți fără dureri dentare. Cu toate acestea, în jurul igienei orale circulă o mulțime de mituri care, dacă sunt crezute, pot duce la probleme serioase pe termen lung. 1. Dacă nu mă doare nimic, nu trebuie să merg la dentist Unul dintre cele mai răspândite mituri este că vizita la medicul stomatolog este necesară doar atunci când apare durerea. Realitatea este însă complet diferită: majoritatea problemelor dentare, cum ar fi cariile incipiente sau bolile gingivale, nu dau semne evidente până nu ajung într-un stadiu avansat. Controlul stomatologic regulat (de două ori pe an) permite depistarea timpurie a problemelor și tratamente minim invazive, salvând timp, bani și, cel mai important, sănătatea orală. 2. Detartrajul dăunează dinților Mulți pacienți se tem că detartrajul (curățarea profesională a tartrului) poate zgâria dinții sau slăbi smalțul. Adevărul este că detartrajul este o procedură sigură, esențială pentru sănătatea gingiilor și a dinților. După detartraj, unii oameni pot simți o ușoară sensibilitate, dar aceasta este temporară și apare deoarece tartrul acumulat anterior proteja zone inflamate sau afectate. Odată îndepărtat, dinții și gingiile pot începe procesul de vindecare naturală. 3. Periajul agresiv curăță mai bine Ideea că trebuie să freci dinții cu putere pentru a-i curăța bine este complet falsă. De fapt, periajul agresiv: 🔘 Poate eroda smalțul dentar 🔘 Poate provoca retracția gingiilor 🔘 Poate crește sensibilitatea dentară Un periaj corect presupune mișcări blânde, circulare, timp de cel puțin două minute, folosind o periuță cu peri moi. 4. Guma de mestecat înlocuiește periajul Chiar dacă guma fără zahăr stimulează producția de salivă, ajutând la neutralizarea acizilor din gură, ea nu poate înlocui niciodată periajul mecanic al dinților și folosirea aței dentare. Placa bacteriană se îndepărtează doar prin periaj și curățare interdentară corectă. 5. Apa de gură este suficientă pentru o igienă completă Apa de gură este utilă ca parte a unei rutine complete de igienă orală, dar nu poate înlocui periajul sau folosirea aței dentare. Ea ajută la reducerea bacteriilor din gură și la împrospătarea respirației, însă nu curăță suprafața dinților sau spațiile dintre ei unde se acumulează placa bacteriană. 6. Pastă de dinți abrazivă = dinți mai albi Mulți oameni cred că folosirea pastelor de dinți foarte abrazive va albi dinții mai repede. De fapt, abraziunea excesivă poate afecta smalțul, subțiindu-l și expunând stratul de dentină de dedesubt, care are o culoare mai galbenă. Pentru albirea dentară eficientă și sigură, cea mai bună soluție rămâne consultarea medicului stomatolog. 7. Cariile dinților de lapte nu trebuie tratate Este un mit periculos să credem că dinții de lapte "nu contează" deoarece oricum vor cădea. Cariile dinților de lapte pot duce la: 🔘 Infecții locale 🔘 Durere și disconfort 🔘 Probleme în dezvoltarea dinților permanenți 🔘 Probleme de vorbire și alimentație Prin urmare, îngrijirea dinților de lapte este esențială pentru sănătatea orală pe termen lung a copilului. 8. Doar persoanele cu dinți slabi trebuie să se preocupe de prevenție Genetica joacă un rol în sănătatea orală, dar igiena dentară corectă este esențială pentru toată lumea. Chiar și cei "norocoși" genetic trebuie să urmeze regulile prevenției: periaj corect, folosirea aței dentare, controale periodice și o dietă echilibrată. Prevenția dentară nu este un lux, ci o necesitate. Lăsând la o parte miturile și informându-ne corect, putem economisi timp, bani și, mai ales, ne putem păstra sănătatea orală pe termen lung. Un zâmbet sănătos începe cu obiceiuri corecte și cu înțelegerea faptului că cele mai mari probleme dentare pot fi evitate cu gesturi simple și constante. Nu lăsa miturile să îți afecteze zâmbetul! Alege prevenția informată!
Scris de: Neoclinique Smile Design Clinic Unirii
Publicat: 30.01.2026
437
0
thumb_up0
share
Categorie:Profilaxie
Tratamente pentru respirația urât mirositoare în Craiova cauze și soluții
Respirația urât mirositoare (halitoza) poate afecta viața socială și încrederea în sine. Aceasta poate fi cauzată de probleme dentare, igienă orală necorespunzătoare sau afecțiuni medicale. În acest articol vei afla cauzele halitozei și cele mai eficiente tratamente disponibile în Craiova. La StomaArt dr. Militaru Claudia, pacienții beneficiază de evaluări detaliate, tratamente personalizate și sfaturi pentru menținerea respirației proaspete. Cauzele respirației urât mirositoare • Placa bacteriană și tartrul acumulat • Cariile dentare și afecțiunile gingivale • Alimentația bogată în alimente mirositoare (usturoi, ceapă) • Uscăciunea gurii sau consum insuficient de apă • Afecțiuni digestive sau respiratorii Simptome asociate • Miros neplăcut persistent al respirației • Gingiile inflamate sau sângerânde • Uscăciunea cavității bucale • Gura cu gust neplăcut Tratamente și soluții Igienă orală corectă • Periaj de cel puțin două ori pe zi • Folosirea aței dentare și a periilor interdentare • Curățarea limbii pentru eliminarea bacteriilor Detartraj și periaj profesional • Îndepărtează placa bacteriană și tartrul • Reduce inflamația gingiilor și halitoza Tratarea afecțiunilor dentare • Obturarea cariilor și tratarea gingivitei • Corectarea problemelor dentare care contribuie la halitoză Soluții complementare • Apa de gură antibacteriană • Hidratare adecvată și evitarea alimentelor cu miros puternic • Consultații regulate pentru prevenție Întrebări frecvente Halitoza poate fi complet eliminată? Da, prin tratamente dentare corecte și igienă orală riguroasă, respirația urât mirositoare poate fi eliminată. Tratamentul este dureros? Nu, majoritatea procedurilor sunt nedureroase și rapide. Cât de des trebuie să fac controale pentru prevenție? La fiecare 6 luni sau conform recomandării medicului, pentru menținerea respirației proaspete. Concluzie Tratamentele pentru respirația urât mirositoare în Craiova combină igienă corectă, tratamente dentare și prevenție regulată. Intervenția timpurie și respectarea recomandărilor medicului garantează respirație proaspătă și sănătate orală optimă. Pentru consultații și tratamente pentru halitoză, te poți adresa cu încredere cabinetului stomatologic StomaArt dr. Militaru Claudia din Craiova. https://stomaart.ro/
Scris de: STOMA ART - Stomatologie Craiova
Publicat: 27.01.2026
337
2
thumb_up2
share


Preferințe cookie

Făcând clic pe „Acceptați toate cookie-urile”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, pentru a analiza utilizarea site-ului și pentru a ajuta eforturile noastre de marketing.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Aceste informații ar putea fi despre dvs., preferințele dvs. sau la dispozitivul dvs. și sunt utilizate în principal pentru ca site-ul să funcționeze așa cum este de așteptat. De obicei, informațiile nu vă identifică direct, dar vă pot oferi o experiență web mai personalizată. Deoarece vă respectăm dreptul la confidențialitate, puteți alege să nu permiteți anumite tipuri de cookie-uri. Faceți clic pe titlurile diverselor categorii pentru informații suplimentare și pentru a schimba setările noastre implicite. Cu toate acestea, blocarea anumitor tipuri de fișiere cookie vă poate influența experiența pe site și serviciile pe care vi le putem oferi.

Mai multe informaţii
+ Cookie-urile strict necesare
Aceste fişiere cookie sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt de obicei configurate pentru a răspunde acțiunilor făcute de dvs. pentru a primi servicii, precum setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea pe site sau completarea formularelor. Puteți configura browserul dvs. pentru a bloca sau alerta prezența acestor cookie-uri, dar unele părți ale site-ului nu vor mai funcționa. Aceste fişiere cookie nu stochează informații de identificare personală. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de performanță
Aceste fişiere cookie ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru. Ne ajută să știm ce pagini sunt mai mult sau mai puțin populare și să vedem câte persoane vizitează acest site. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteţi aceste cookie-uri, nu vom ști cand ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea să-i monitorizăm performanța. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri funcționale
Aceste cookie-uri permit site-ului web să ofere o mai bună funcționalitate și personalizare. Ele pot fi stabilite de noi sau de furnizori terți ale căror servicii le-am adăugat în paginile noastre. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, este posibil ca unele sau toate aceste servicii să nu funcționeze corect. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de direcționare
Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Aceste companii le pot folosi pentru a crea un profil al intereselor și pentru vă a afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată. Mai multe informaţii
+ Externe Medien
Aceste cookie-uri permit integrarea conținutului extern, precum videoclipuri sau hărți. Mai multe informaţii